Aventuri şi prostioare

Ultimele

Eu și Moș Crăciun

Năbădăiosu` începu din timp să îşi pună pe hărtie dorinţele ce le va trimite moşului printr-o scrisorică. Cel mai mult îşi dorea tot soiul de jucării, dar pentru că era şi un devorator de dulciuri, nu uita niciodată să adauge „şi nişte dulciuri”. Apoi, pentru a se asigura că va primi tot ce a cerut se jura că a fost cel mai cuminte copil şi că a luat cele mai bune note. Vezi că Moşu` ştie tot ce ai făcut şi nu merge să îl minţi. –  suna vocea mamei care îi verifica scrisoarea la dorinţa micuţului ce aştepta o confirmare că lucruruile pe care le cere nu sunt exagerate. Cănd auzea aceste cuvinte, copilul revenea în camera sa şi adăuga încă un rând, „şi notele proaste care le-am luat să ştii că au fost un accident şi nu se va mai întâmpla. Promit din suflet”. Într-una din zile, o prietenă a mamei face o vizită şi cum în casă unde este copil nu te poţi duce cu mâna goală, îi cumpără şi ceva dulciuri.

– Ieeeei! Tanti Corina, te-ai întâlnit cu moşul ca anul trecut? El mi-a trimis dulciurile astea, nu? Înseamnă că totuşi am fost cuminte şi voi primi tot ce am pus eu în listă.

– Da! Aşa este, piciule! M-am întâlnit cu el când a trecut pe la ferestrele cu scrisorele pentru el. Trebuie să o termini şi tu şi să o pui în geam!- Imediat e gata…

Copilul mai zăbovi în uşa camerei unde cele două femei se apucară de discutat vrute şi nevrute în faţa ceştii de cafea.

Al meu copil, Nicuşor, nu mai crede în Moş Crăciun… crede că a crescut şi e prea mare să mai creadă în aşa ceva. I-am spus că dacă nu crede sigur nu primeşte nimic.

– Al meu crede şi a scris de vreo zece ori scrisoarea străduindu-se să scrie frumos. Îşi doreşte tare mult trenuleţ mecanic. Sper să aibă moşu` bani.

– Nu există Moş Crăciun? apăru micuţul în cameră cu ochii înlăcrimaţi.

Ai stat şi ai ascultat la uşă?

– Deci aşa este! NU există Moş Crăciun! Nici nu mai scriu nici o scrisoare. Tanti Corina m-a minţit că aduce dulciuri de la moşu`, continuă copilul să protesteze cu lacrimile curgând în cascade din căpruiul ochilor lui mari şi curioşi.

Tanti Corina nu te-a minţit, piciule. Ţi-am spus că l-am văzut pe moşu` şi mi-a trimis astea pentru tine.

– Da… ai zis că Nicuşor nu crede…

– Păi dacă el nu crede nu înseamnă că nu există. El nu crede şi a zis că nu îi scrie scrisoare şi o să vadă el cum e să nu primeşti nici un cadou şi restul copiilor să primească.

– Hai, copile la fereastră să îl vezi, interveni mama inventând un moş dintr-un bătrân ce îl zări la colţ de stradă, cât să nu se vadă foarte mult din el.

Unde? Unde? Nu văd! Sigur era moşu` sau mă păcăliţi?

– Sigur! Nu ai auzit ce gros vorbea?

Copilul îşi mai potoli plânsetul şi se întoarse la scrisoarea lui. Recitindu-şi lista de dorinţe un gând îi străbătu mintea „Dacă nu cred sigur nu am să primesc toate aceste jucării şi doar dacă cred le pot primi. Clar, există Moş Crăciun”


AdaAdrian VoicuAlex MaziluAna UscaCaiusCammelyCarmenCati LupascuChat NoirCristiCristi DimaCristian LisandruCalin HeraEO,FlaviusFlorin MorosanGabituGabriela ElenaGabriela NeaguGabi SavitskyGand licitatGeanina, GeorgeG1B2I3Hai ca se poateIoan Sorin UscaLukaMelamiMesterul ManoleMirelaMnealuiNice,  Adela,Pavaj de catifeaRed SkySecret, SnakeStropi de suflet, Simion CristianTeoTeo Negura,  TheodoraUliseUmografVaniaVirtual KidWorld of Solitaire,Zamfir PopZamfir Turdeanu’ şi Ziarul de la 5.

Micul dejun

Mulţi copii fac mofturi la mâncare şi probabil că şi tu eşti unul dintre ei şi nu de puţine ori, cum aţi prins ocazia, aţi aruncat mâncarea la gunoi sau la animalul ce se bucura de fiecare dată, dând din coadă în semn de mulţumire sau lovindu-şi capul de genunchiul tău. Ei bine, nici Năbădăiosu` nu face excepţie de la această regulă, doar că el avea un stil aparte când făcea asta.

Năbădăiosu` avea, când era în clasa a doua şi a treia, ore de după-masa, iar mama care pleca în zori la servici, obişnuia să îi lase mâncarea pe masă, iar când se trezeşte micuţul să mănânce. Uneori îi lăsa însă ochiuri, iar plăcerea lui cea mai mare la un astfel de mic-dejun era să îşi înmoaie pâinea în gălbenuşul moale. Doar că, se trezea la două ore după ce mama lui plecase la lucru şi ouale erau reci, iar gălbenuşul era deja întărit. În situaţia asta el prefera să scape într-un fel sau altul de acest mic-dejun disgraţios. De aici începea un adevărat ritual ce începea prin căutarea unor foi de hârtie, apoi ouăle erau puse în prima hârtie şi împachetate cu grijă, până foaie se îmbiba cu uleiul rămas pe ouă. Apoi, urma cea de a doua hârtie şi apoi a treia, până când uleiul nu mai răzbea să treacă şi deci exclusă ruperea hârtiei. Desigur că nu o punea la coşul de gunoi pentru că infracţiunea comisă ar fi fost repede descoperită. O punea în ghiozdan şi în drum spre şcoală se oprea la un container destul de îndepărtat de blocul unde locuia. Aşa, credea el, nu va fi niciodată prins. Se uita cu atenţie în stânga şi în dreapta, apoi scotea secretos pachetul din ghiozdan şi îl azvârli în continer după ce se asigură că nimeni nu îl observă.

Într-un din zile, însă, Năbădăiosu` iasă din casă având itinerariul obişnuit spre şcoala, când în una dintre curbe îl întâlneşte pe tatăl lui. Încrezător însă pe puterea lui de a ascunde micul secret din ghiozdan, nu se îngrijorează prea tare de situaţie şi îşi acceptă pe părinte ca însoţitor până la şcoală, urmând să îşi ducă planul la bun sfârşit când se descotoroseşte de însoţitor. Părintele în conduce până la poarta şcoli unde, întâmplător în acelaşi moment apăruse şi învăţătoarea care luându-l de mână, îl conduse în clasă. Micuţul să luat apoi cu joaca şi ajuns în casă îşi aminti că nu scăpase de pachetul pus cu grija în ghiozdan. Încercă să se ascundă când începu să scoată caietele şi fără să fie descoperit, scoase pachetul pe care îl vârî în dulăpiorul de la birou, însă nu trecu foarte multe minute când apare mama cu o idee nouă.

– Ce ar fi să facem curăţenie în birou, copile?

– Păi e curăţenie, la ce să mai facem. Am făcut eu ordine!

– Ia să văd! Ce ordine este?

Micuţul încercă din răsputeri să o convingă prin vorbe pe mama lui că e ordine şi că nu mai trebuie să verifice, dar rămase fără sorţi de izbândă şi fu descoperit şi cu pachetul aşa de frumos învelit. Desigur şi-a primit pedeapsa, de atunci înainte era trezit să mănânce atunci când mama pleca la servici, de faţă cu ea. Singura lui consolare era că aşa poate să îşi înmoaie pita în gălbenuşul de ou.

Vă salut pe toţi: Andra PavelAchilianuAdiaAdrian VoicuAiucutaAlex Mazilu,Alexandru MarinAna Maria DeleanuAna Veronica Angela TocilăRokssana,ArcadiaMirela DrăganIncertitudiniCarmen (Vis şi realitate)Dictatura justiţiei,BuimaciiCamelyCarmen NegoiţăCati Lupaşcu, ConsiliuCălin HeraDaniel Urda,MoroşanuG1b2i3Raza de soareGiogiFlaviusGabriela SavitskyGabriela Neagu,Gabi IliesMirela PeteStropi de sufletTeo NegurăTheodoraSilavaracaldCELLA

Locul jucuriilor

Aflat la bunici, acolo unde nu am avut niciodată prea multe jucării, uruiam un mic cărucior, imaginându-mi că este o mașină, plimbându-l pe arterele de circulație inventate de mine pe covorul persan din sufragerie. Din când în când mai dădeam fuga la fereastră să priveasc picăturile ce loveau cu putere pervazul în speranța că îşi vor oprii zbuciumul şi vor face loc razelor de soare. Zăboveam acolo câteva clipe, iar apoi, dezamăgit, mă întorceam la micul cărucior şi mai inventam o poveste imitând tot soiul de situaţii făcând zarvă mare. Într-unul din momentele în care îmi aşezai amărât coatele pe marginea geamului şi capul în palme, bunica îşi făcu apariţia în sufragerie trecând repede spre camera din spate şi călcând taman pe mica jucărie, aflată în parcarea de pe marginea covorului. În acel moment căruciorul se zdrobi, bunica începu să suduie, iar eu să lăcrimez.

Călca-le-ar să le calce de jucării aici te-ai găsit să le laşi, se răsti bătrâna la copilul căruia nu îi prea păsa de durerea bunicii, ci de pierderea suferită.

– Acum nu mai am nici o jucărie? De parcă nu era destul rău că nu pot merge afară să mă joc cu Ioana…

– Să te înveţi minte să nu mai laşi jucăriile în drum.  Uite aici e locul jucăriilor, continuă femeia masându-şi piciorul lezat şi arătând spre colţul camerei. Ai înţeles! Că de nu scot asipratorul şi te învăţ eu minte.

Auzind numele invenţiei diabolice am dat agitat din cap în semn de aprobare şi apoi am alergat în cameră, ascunzându-mă sub plapumă unde îmi continuai plânsul cu lacrimile ce-mi curgeau cascade pe obraji. După un timp am auzit pe bunicul că se întorse de la servici şi căutând o oarecare alinare, am fugit înspre el, l-am cuprins de mâna şi l-am tras în sufragerie şi emoţionat, dar încă speriat de bunică îi zic dintr-o suflare:

Tata Nelu`, tata Nelu`… acolo e locul jucuriilor!

– Ce i-ai făcut la copil? Uite ce speriat e, iară l-ai amenințat cu aspiratorul? întrebă el cu o voce dojenitoare, făcându-mi cu ochiul, în timp ce eu continuam să îl strâng cu putere de mână. În sfârşit venise ocrotitorul meu acasă şi acum eram liniştit.

 

 

Vă salut și vă mulțumesc: Alex MaziluZinaMelamiGiana, Cristian DimaCati LupașcuArcadiaGabriela Elena,VirusverbalisBogdan OninMelicoviciGabitzuAndreea UngurianRokssanaBuimaciiDispecer,Link-PingZamfirWorld of Solitaire.

 

 

Pac-pac

În zilele frumoase de vară, locul unde trestiile mângâiau valurile râului Mureş părea un loc numai bun de joacă. L-am botezat „Vietnam” împreună cu prietenii de la bloc şi cum prindeam ocazia eram acolo făcând mare zarvă, tulburând liniştea micilor viețuitoare de acolo şi a pescarilor neobosiți în așteptarea prăzii. Nini nu ne putea zări careva, pentru că mici cum eram ne pierdeam în desișul verde ce păzea o eventuală ieşire a apei din matcă. Ne jucam pac-pac cu pistoale sau mitraliere din plastic sau uneori chiar confecţionate din lemn sau imaginare. Într-una din zile, deşi îmi era interzis să mă joa pe malul Mureşului, să nu pățesc ceva, am intrat şi eu în hora jocului și am dispărut pe furiș din fața blocului. Îmi luasem cu mine noul pistol cu capse primit în dar de la tata şi doream cu tărie să îi impresioneze pe băieți. Începurăm jocul şi eu mă aflam în echipa americanilor ce porniră în căutarea bazei vietnameze. Vrând să îi iau prin suprindere, mi-a trecut prin cap o idee năstruşnică, adică să ocolesc tot pâlcul verde trecând foarte aproape de apă. Grăbindu-mă şi concentrându-mă să nu fiu descoperit, nu m-am mai uitat pe unde calc şi am alunecat nimerind taman cu fundul într-o groapă săpată de râu, pe când era mai nervos. Nu îi dădui prea mare importanţă şi mi-am continuat jocul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. După ce jocul luă sfârşit, am realizat că trebuie să mearg acasă şi nădragii meu sunt uzi leoarcă în fund. Hmmm, ce să fac eu să nu se prindă mama că am fost pe malul Mureşului? Am să mă furișez tiptil în baie şi am să-i vâr în maşina de spălat. Sigur nu o să îşi dea seama pe când se va apuca de spălat. Eram de altfel foarte priceput în a-mi ascunde urmele micilor năzbâtii pe care le făceam. Aşa făcusem şi cu cuţitul pe care l-am rupt şi apoi l-am ascuns bine încât trecuse mai bine de un an până a fost descoperit, fără să ştie cineva cum a ajuns acolo. Zis şi făcut. Am intrat în casă pe furiş şi m-am repezit spre uşa de la baie. Încântat că nu am fost observat, am avut și bafta de a găsi o pereche de pantaloni agățați în cui şi îi schimbai cu cei uzi, pe care i-am pus în maşina de spălat, după ce am scoas o grămadă de haine ca nu cumva nădragii mei să fie descoperiți. După o zi, mama simţi un miros îmbâcsit în baie şi scotoci în maşina de spălat, în căutarea vreunui dihor.

– Copileee! Iei bătaie! Ce e cu pantalonii ăştia uzi în maşină? De ce sunt uzi?

– Nu ştiu! S-au udat poate în maşină. De unde să ştiu eu, răspunse intrigat Năbădăiosu`.

– Dacă nu aş ştii cu ce te-am trimis ieri la joacă mă puteai fenta, dar ştiu. Ai fost la Mureş. Azi nu mai ieşi afară, primeşti pedeapsă.

Totuşi, nu am fost atât de dezamăgit pentru pedeapsa primită deoarece afară era o vreme ploioasă şi oricum nu puteam să mă joc afară, aşa că am revenit în camera mea şi mi-am continuat jocul cu maşinuţele pe covorul pe care imaginam tot soiul de artere rutiere. Am scăpat și de data asta!

Ada PavelAchilianuMiss-AdiaAdrian VoicuAletzuAlex MaziluAlexandru MarinAltcerseninAna CazacuAna Maria DeleanuAna UscaAna VeronicaAnca,AndreiAngela TocilăArcadiaMirela DrăganBețivul de cuvinte, Black Angel,Alexandru StoicaBogdan OninBuimaciiCristian DimaCaiusCammelyCarmenNegoițăCati LupașcuConsiliulCosmin ȘtefănescuCostin CombaCălin Hera,Daniel UrdaDispecerDispecerițaElena Marin AlexeFosileFlorin Moroșan,George ValahG1B2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieșGabriela Neagu,Gabriela SavitskyGazoricaGând LicitatFlaviusGianaGigi RusuGiuliaHai că se poateLaura DrihaLa bulivarIuliaIoan Usca, IncertidudiniZinaMaria Popart,MadiLuluLost AngelLoraLink PingLilick-AuftaktLeoMelicoviciNăbădăiosu.MihaelaMimiAlexandluMircea SumanMirela PeteMadi BusoiNiceAdela,Omlette du fromagePhotographisRebusacheRedskySebraSecret,MelamiSimion CristianStropi de sufletTheodoraUlise,UmografVaniaVeroversVis și realitateWorld of SolitaireZamfirZolty.

Sunt muzician!

De multe ori, eram nevoit să petrec câteva ore, seara, în restaurantul unde lucra mama. Acolo era lumea mea, alături de prietenul meu, Radu, fiul şefului de unitate cu care mă jucam prin toate camerele hotelului. Când acesta lipsea, eram atras de muzica band-ului ce menținea atmosfera în restaurant. Primisem o mandolină cadou şi cum aveam ocazia eram prezent şi eu pe scenă. Soliștii band-ului mă iubeau şi mă considerau membru de onoare al trupei, oferindu-mi locul meu special, lângă baterist. Acolo cântam fiecare dintre melodiile timpului. Deliciul spectatorilor era momentul când se cânta Drumurile noastre toate, iar eu mă ridicam din locul meu şi mă apropiam de Ghiță, solistul trupei și cântam la unison cu multă patimă.  Aveam chiar şi locul meu la masa muzicanţilor, unde primeam sucul şi chibritul prin care imitam marii fumătorii, trăgând cu patimă din băţul cu fosfor la capăt. Într-una dintre serile speciale, am fost chemat la una dintre mese, unde un client, admirator îmi ceru să îl încânt cum ştiu eu mai bine. Mi-am luat mandolina şi am început să cânt, imitând-ul pe Ghiţă.

– Bravos, puştiule! Dan Spătaru ar fi încântat să te audă.

– Cine? Nu am auzit de Dan Spătaru.

– Cum? Păi acestă melodie este cântată de el.

– Greşiţi! Drumurile noastre toate, e cântecul meu şi al lui Ghiţă.

Toţi participanții de la masă izbucniră într-un hohot de râs privindu-mă cu simpatie, iar eu nu pricepeam un asemenea amuzament. Gândurile acestea îmi zburară însă, după ce am primit ciocolata cu care m-am lăudat colegilor de trupă.

– Aveţi noroc cu mine! Uite, eu am primit ceva pentru talentul meu.

– Păi da! Eşti vedeta noastră.

AdaAlex MaziluAltcersenin, ArcadiaAna CazacuAna UscaBlue CaffeCaiusCammely,  Călin HeraCristi DimaConsiliu, Cati LupaşcuDispecer,  Flavius,FlorinGabriela ElenaGabi IliesGeorge, Gând LicitatLink Ping, Giana,G1B2I3,  Maria Popart, Mircea SumanMelami, Meșterul Manole, MadiMirela Nice,  Adela, Se-cret Simion Cristian, Stropi de suflet, TheodoraUmografVaniaVirtual KidVis si realitate,  VeroversWorld of Solitaire,

 

Broaştele ninja

Primeam de la părinţi în fiecare dimineaţă, când plecam la şcoală un sandwich şi ceva bănuţi ca să îmi mai cumpăr un suc sau un corn de la magazinul din curtea şcolii. Magazin administrat de profesorul de istorie. În ciuda faptului că de la şcoală până acasă cu paşi normali se făceau cam zece minute, eu făceam mereu mai mult de jumătate de oră.

– Iar ai întârziat! Te aşteptăm cu mâncare caldă şi tu întârzii. Unde ai stat? răsuna vocea tatălui.

– Păi am venit cu Alin şi ne-am oprit pe la consignatia şi ne-am mai uitat la jucării şi uite de aia am întârziat, venea răspunsul meu, destul de liniştit. Ştiam că Alin, complicele meu şi vecin de scară, are aceeași variantă de răspuns.

Povestea a continuat şi în zilele următoare, scuza fiind aceeași, uneori uşor nuanțată de o ploaie de care ne-am ascuns prin alte magazine. Uneori, întârzierea era destul de mare, încât părinţii au început să se îngrijoreze. Bănuind minciuna, dar fără să aibă vreo dovadă, tata m-a luat la interogatoriu.

– Copile, mie nu îmi plac minciunile. Spune-mi unde ai fost?

– Păi ţi-am zis. La consignatia şi ne-am plimbat, susţineam eu sus şi tare.

– În fiecare zi la consignaţia. Nu te cred? De fapt eu ştiu că tu ai fost altundeva.

– Nu! Nu am fost în altă parte. Întreabă-l pe Alin că a fost cu mine.

– Alin a fost cu tine în altă parte. Mi-a spus cineva.

– Cine ţi-a spus? Cine?

– Deci ai fost în altă parte.

– Nu.

– Bine. Dacă nu recunoști vei fi pedepsit. Dacă recunoşti te las la joacă.

– Am fost… la broaşte, începu copilul să mărturisească podidindu-l lacrimile.

– La ce broaşte, mă?

– La jocurile electronice de la popice. Cu broaştele ninja.

– Păi eu de aia îţi dau bani? Să te duci la jocuri? întrebă părintele furios şi îi aplică o corecţie pălmuindu-i obrazul.

Pentru prima dată în viaţa lui primisem o palmă şi frecându-mi faţa an promis tatălui că nu mai face niciodată aşa ceva. De fapt această primă palmă pe care am primit-o a fost şi ultima, dar o ţin minte toată viaţa.

AchilianuAdrian VoicuAlex MaziluAdelaAltcerseninAna CazacuBogdan OninBuimacii,CammelyVeronicismeVaniaMelamiMirela PeteCaiusHaicăsepoateIoan Sorin UscaLink-PingVeroVersG1B2I3, World of Solitaire.

Ora de sport

Era ultima zi din septembrie și frunzele foșneau pe sub tălpile mele grăbite să ajung la scoală. Ghiozdanul era mai mare decât mine și mă trăgea ușor înapoi, dar aveam o voință de fier şi nu renunțam ușor. Pentru că era nițel frig, mama îmi spuse înainte de a pleca la servici să mă îmbrac mai gros, iar eu somnoros ca de fiecare dată, am ascultat sfatul mamei și mi-am luat și o pereche de izmănuţe pe sub pantalonii de la uniformă, care îmi îngreunau şi mai greu drumul. Afară nu era chiar atât de frig pe cât crezusem, ba chiar, pe cât trecea timpul, pe atât se încălzea. Trecură primele ore, când învăţătoarea ne predase matematică şi caligrafie şi apoi după pauză am intrat  în clasă şi am observat că toată lumea începe să se dezbrace şi să se schimbe în echipament de sport.

Ce se întâmplă? întreb eu nedumerit pe unul din colegii aflaţi în preajma mea.

Păi nu şti? Azi avem sport! Ne-a spus de ieri doamna învăţătoare.

– Ufff… Eu am uitat. Ce mă fac acum? Nu am echipament! şi mă îndrept smerit către doamna învăţătoare să îi explic situaţia.

Ce să îţi fac copile, doar nu o să îţi dau cu jordia că eşti zăpăcit. Vezi că am ştiut eu de ce la serbarea de sfârşit de an ţi-am dat poezia aia despre copilul cu capul în nori. Vei sta şi te vei uita la noi cum ne jucăm în parc.

 

Învățătoarea ne conduse pe toţi în parcul ce se afla în apropierea şcolii şi acolo colegii începură să se joace tot felul de jocuri distractive, iar ei îi priveam încruntat de pe o bancă necăjit că nu pot participa. De plictiseală m-am apucat să mă joace cu frunzele ruginii căzute pe aleile parcului. Căldura începu să mă deranjeze şi când i-am văzut pe băieţi că încing o partidă de fotbal am renunţat la toate inhibiţiile şi principiile mele. Mi-am dat haina de la uniformă jos, apoi pulovărul, cămaşa, până am rămasîn maieu. Apoi, când am început să-mi dea jos şi pantaloni mi-am aminit de izmănuţe. Puţin încurcat, am găsit totuşi o soluţie şi mi-am suflecat indispensabilii şi dacă mă întrebai, eram în stare să jur că îs pantaloni scurţi. Nu mai conta că fetele se amuzau sau că învăţătoarea râdea cu toată pofta. Eu jucam fotbal cu băieţii şi eram fericit.

Nu mai ţin minte toate detaliile ale acestei întâmplări, însă are grijă mama să îmi aducă aminte şi să se amuze pe seama mea. Ea ştie povestea pe care v-am spus-o de la învăţătoare, care amuzată simţea nevoia să povestească cuiva evenimentul.

 

 

AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex MaziluAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia, Blog SimpluBlogolumea, , BuimaciiBogdan OninCaiusCarmen NegoiţăCati LupaşcuCristiCristian DimaCălin HeraConsiliuFlavius ObeadăFlorin MoroşanG1b2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaIoan Sorin UscaLink PingLoraMadiManoleMelamiMirela PeteNabadaiosulNiceAdela,PhotographisLaura DrihaSecretSimion CristianStropi de sufletTeo NeguraTheodoraVeroversVaniaVis şi realitate,  World of Solitaire,Zamfir Pop.

Îngrijorări

Era o zi toridă de vară şi fusei condamnat să mă joc singur în cameră căreia nu i-au lipsit niciodată jucăriile, motiv pentru care nu era însă o pedeapsă prea mare pentru min, deoarece îmi găseam mereu ocupaţie. De data aceasta, preferai să îl imit pe prezentatorul telejurnalului, boloborosind ce credeam că acesta spune. Mă aşezai turceşte în faţa televizorului în jurul orei amiezii, când, fiind zi de sâmbătă, era telejurnalul şi analizai discursul personajului din cutia TV. Mai făcusem asta şi cu alte ocazii, asta atunci când nu căutam în marginea ecranului să vadă dacă mai este cineva acolo, adică dacă mai urmează vreo ştire, camera trecând de obicei de la știrist la jurnalistul sportiv. Apoi îmi așezai câteva hârtii în faţă, aşa cum îl văzui pe magistrul prezentator şi începui să bolborosesc cuvinte de neînțeles. Din când în când se mai auzea numele conducătorului iubit şi a lui soţie, nume des vehiculat la vremea respectivă. Nu era o ştire în care să nu fie menţionat cel puţin de trei-patru ori.

În tot acest timp, mama se ocupa, ca de obicei în zilele libere, de treburile casnice. De data asta spăla geamul de la bucătărie. Printre îngăimările mele şi cele ale televizorului care avea de mult pureci, nesesizaţi de mine, se auzi o bufnitură puternică. Speriat alergai spre bucătărie, direcţia dinspre care venea sunetul, să vad ce s-a întâmplat. Mai mare îmi fu groaza când o văzui pe mama întinsă pe spate cu o grămadă de cioburi din fereastră peste ea şi în jurul ei. Pe lângă acestea un topor de spart oase stătea să cadă de pe bufet. Eu speriat începui să plângă îngrijorându-se de situaţia în care îmi găsi mama. Când văzui că mama e teafără şi nevătămată exclam cu şi mai mare îngrijorare şi mai multe şiroaie de lacrimi pe obraz:

Vai! Ce o să spună tăticu`, că ai spart geamul?

Îşi fac griji şi: AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex Mazilu,  Alecu RacoviceanuAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia, Blog SimpluBlogolumeaBuimaciiBetivul de cuvinte, Bogdan OninBlue CafeCaiusCammelyCarmen NegoiţăCati Lupaşcu, ConsiliuCristianCristian DimaCălin HeraCristian LisandruFlavius ObeadăFlorin Moroşan,Florina PacuraruGabi123Gabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaIoan Sorin UscaIulia Diana MihaiLilickLink PingLoraMadiManole,   MelamiMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisLaura DrihaRed SkySecretSe poateSimion Cristian,Stropi de sufletTeoTeo Negura, TheodoraUliseUmografVania,VeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir Pop.