Eu și Moș Crăciun

Năbădăiosu` începu din timp să îşi pună pe hărtie dorinţele ce le va trimite moşului printr-o scrisorică. Cel mai mult îşi dorea tot soiul de jucării, dar pentru că era şi un devorator de dulciuri, nu uita niciodată să adauge „şi nişte dulciuri”. Apoi, pentru a se asigura că va primi tot ce a cerut se jura că a fost cel mai cuminte copil şi că a luat cele mai bune note. Vezi că Moşu` ştie tot ce ai făcut şi nu merge să îl minţi. – suna vocea mamei care îi verifica scrisoarea la dorinţa micuţului ce aştepta o confirmare că lucruruile pe care le cere nu sunt exagerate. Cănd auzea aceste cuvinte, copilul revenea în camera sa şi adăuga încă un rând, „şi notele proaste care le-am luat să ştii că au fost un accident şi nu se va mai întâmpla. Promit din suflet”. Într-una din zile, o prietenă a mamei face o vizită şi cum în casă unde este copil nu te poţi duce cu mâna goală, îi cumpără şi ceva dulciuri.

– Ieeeei! Tanti Corina, te-ai întâlnit cu moşul ca anul trecut? El mi-a trimis dulciurile astea, nu? Înseamnă că totuşi am fost cuminte şi voi primi tot ce am pus eu în listă.

– Da! Aşa este, piciule! M-am întâlnit cu el când a trecut pe la ferestrele cu scrisorele pentru el. Trebuie să o termini şi tu şi să o pui în geam!- Imediat e gata…

Copilul mai zăbovi în uşa camerei unde cele două femei se apucară de discutat vrute şi nevrute în faţa ceştii de cafea.

– Al meu copil, Nicuşor, nu mai crede în Moş Crăciun… crede că a crescut şi e prea mare să mai creadă în aşa ceva. I-am spus că dacă nu crede sigur nu primeşte nimic.

– Al meu crede şi a scris de vreo zece ori scrisoarea străduindu-se să scrie frumos. Îşi doreşte tare mult trenuleţ mecanic. Sper să aibă moşu` bani.

– Nu există Moş Crăciun? apăru micuţul în cameră cu ochii înlăcrimaţi.

– Ai stat şi ai ascultat la uşă?

– Deci aşa este! NU există Moş Crăciun! Nici nu mai scriu nici o scrisoare. Tanti Corina m-a minţit că aduce dulciuri de la moşu`, continuă copilul să protesteze cu lacrimile curgând în cascade din căpruiul ochilor lui mari şi curioşi.

– Tanti Corina nu te-a minţit, piciule. Ţi-am spus că l-am văzut pe moşu` şi mi-a trimis astea pentru tine.

– Da… ai zis că Nicuşor nu crede…

– Păi dacă el nu crede nu înseamnă că nu există. El nu crede şi a zis că nu îi scrie scrisoare şi o să vadă el cum e să nu primeşti nici un cadou şi restul copiilor să primească.

– Hai, copile la fereastră să îl vezi, interveni mama inventând un moş dintr-un bătrân ce îl zări la colţ de stradă, cât să nu se vadă foarte mult din el.

– Unde? Unde? Nu văd! Sigur era moşu` sau mă păcăliţi?

– Sigur! Nu ai auzit ce gros vorbea?

Copilul îşi mai potoli plânsetul şi se întoarse la scrisoarea lui. Recitindu-şi lista de dorinţe un gând îi străbătu mintea „Dacă nu cred sigur nu am să primesc toate aceste jucării şi doar dacă cred le pot primi. Clar, există Moş Crăciun”