Aventuri şi prostioare

Posts tagged “blogul lui Cristian Dima. Năbădăiosu

Locul jucuriilor

Aflat la bunici, acolo unde nu am avut niciodată prea multe jucării, uruiam un mic cărucior, imaginându-mi că este o mașină, plimbându-l pe arterele de circulație inventate de mine pe covorul persan din sufragerie. Din când în când mai dădeam fuga la fereastră să priveasc picăturile ce loveau cu putere pervazul în speranța că îşi vor oprii zbuciumul şi vor face loc razelor de soare. Zăboveam acolo câteva clipe, iar apoi, dezamăgit, mă întorceam la micul cărucior şi mai inventam o poveste imitând tot soiul de situaţii făcând zarvă mare. Într-unul din momentele în care îmi aşezai amărât coatele pe marginea geamului şi capul în palme, bunica îşi făcu apariţia în sufragerie trecând repede spre camera din spate şi călcând taman pe mica jucărie, aflată în parcarea de pe marginea covorului. În acel moment căruciorul se zdrobi, bunica începu să suduie, iar eu să lăcrimez.

Călca-le-ar să le calce de jucării aici te-ai găsit să le laşi, se răsti bătrâna la copilul căruia nu îi prea păsa de durerea bunicii, ci de pierderea suferită.

– Acum nu mai am nici o jucărie? De parcă nu era destul rău că nu pot merge afară să mă joc cu Ioana…

– Să te înveţi minte să nu mai laşi jucăriile în drum.  Uite aici e locul jucăriilor, continuă femeia masându-şi piciorul lezat şi arătând spre colţul camerei. Ai înţeles! Că de nu scot asipratorul şi te învăţ eu minte.

Auzind numele invenţiei diabolice am dat agitat din cap în semn de aprobare şi apoi am alergat în cameră, ascunzându-mă sub plapumă unde îmi continuai plânsul cu lacrimile ce-mi curgeau cascade pe obraji. După un timp am auzit pe bunicul că se întorse de la servici şi căutând o oarecare alinare, am fugit înspre el, l-am cuprins de mâna şi l-am tras în sufragerie şi emoţionat, dar încă speriat de bunică îi zic dintr-o suflare:

Tata Nelu`, tata Nelu`… acolo e locul jucuriilor!

– Ce i-ai făcut la copil? Uite ce speriat e, iară l-ai amenințat cu aspiratorul? întrebă el cu o voce dojenitoare, făcându-mi cu ochiul, în timp ce eu continuam să îl strâng cu putere de mână. În sfârşit venise ocrotitorul meu acasă şi acum eram liniştit.

 

 

Vă salut și vă mulțumesc: Alex MaziluZinaMelamiGiana, Cristian DimaCati LupașcuArcadiaGabriela Elena,VirusverbalisBogdan OninMelicoviciGabitzuAndreea UngurianRokssanaBuimaciiDispecer,Link-PingZamfirWorld of Solitaire.

 

 


Mărțișor

Sunt un copil năbădăios,

Uneori sunt chiar sfios,

Alteori mai prăpăstios,

Și sunt… frumos.

 

Dar mai frumoasă în astă zi,

E primăvara cu ghiocei timizi,

Și-n piept mărțișoare mii,

Poartă fetele zglobii…

Vă doresc o primăvară frumoasă tuturor!

Ada PavelAchilianuAdrian VoicuAdelaAlex MaziluAltcersenin,  ArcadiaAna UscaAna VeronicaMirela DrăganBetivul de cuvinteBogdan OninBuimaciiCaiusCristian DimaCarmen NegoițăCammelyCati LupaşcuConsiliulCostin CombaDaniel UrdaDispecerFlavius ObeadăFlorin MoroşanGeorge Valah, Gabi123Gabriela ElenaGabriela NeaguGabriela Savitsky,Gând licitat,  GianaHaicasepoateHai la plimbareIoan UscaIulia Diana MihaiLa bulivarLaura DrihaLink PingLilick-AuftaktLoraMircea SumanMaria Popart,  Melami,Mesterul ManoleMirela PeteNăbădăiosuNice, , Pe fugaRedSkySecret,  RokssaanaSimion CristianStropi de sufletTheodoraUlise,UmografVaniaVerovers,Virtual KidVis si realitateWorld of SolitaireZamfir Turdeanu’Zolty.

 

 

 


Pac-pac

În zilele frumoase de vară, locul unde trestiile mângâiau valurile râului Mureş părea un loc numai bun de joacă. L-am botezat „Vietnam” împreună cu prietenii de la bloc şi cum prindeam ocazia eram acolo făcând mare zarvă, tulburând liniştea micilor viețuitoare de acolo şi a pescarilor neobosiți în așteptarea prăzii. Nini nu ne putea zări careva, pentru că mici cum eram ne pierdeam în desișul verde ce păzea o eventuală ieşire a apei din matcă. Ne jucam pac-pac cu pistoale sau mitraliere din plastic sau uneori chiar confecţionate din lemn sau imaginare. Într-una din zile, deşi îmi era interzis să mă joa pe malul Mureşului, să nu pățesc ceva, am intrat şi eu în hora jocului și am dispărut pe furiș din fața blocului. Îmi luasem cu mine noul pistol cu capse primit în dar de la tata şi doream cu tărie să îi impresioneze pe băieți. Începurăm jocul şi eu mă aflam în echipa americanilor ce porniră în căutarea bazei vietnameze. Vrând să îi iau prin suprindere, mi-a trecut prin cap o idee năstruşnică, adică să ocolesc tot pâlcul verde trecând foarte aproape de apă. Grăbindu-mă şi concentrându-mă să nu fiu descoperit, nu m-am mai uitat pe unde calc şi am alunecat nimerind taman cu fundul într-o groapă săpată de râu, pe când era mai nervos. Nu îi dădui prea mare importanţă şi mi-am continuat jocul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. După ce jocul luă sfârşit, am realizat că trebuie să mearg acasă şi nădragii meu sunt uzi leoarcă în fund. Hmmm, ce să fac eu să nu se prindă mama că am fost pe malul Mureşului? Am să mă furișez tiptil în baie şi am să-i vâr în maşina de spălat. Sigur nu o să îşi dea seama pe când se va apuca de spălat. Eram de altfel foarte priceput în a-mi ascunde urmele micilor năzbâtii pe care le făceam. Aşa făcusem şi cu cuţitul pe care l-am rupt şi apoi l-am ascuns bine încât trecuse mai bine de un an până a fost descoperit, fără să ştie cineva cum a ajuns acolo. Zis şi făcut. Am intrat în casă pe furiş şi m-am repezit spre uşa de la baie. Încântat că nu am fost observat, am avut și bafta de a găsi o pereche de pantaloni agățați în cui şi îi schimbai cu cei uzi, pe care i-am pus în maşina de spălat, după ce am scoas o grămadă de haine ca nu cumva nădragii mei să fie descoperiți. După o zi, mama simţi un miros îmbâcsit în baie şi scotoci în maşina de spălat, în căutarea vreunui dihor.

– Copileee! Iei bătaie! Ce e cu pantalonii ăştia uzi în maşină? De ce sunt uzi?

– Nu ştiu! S-au udat poate în maşină. De unde să ştiu eu, răspunse intrigat Năbădăiosu`.

– Dacă nu aş ştii cu ce te-am trimis ieri la joacă mă puteai fenta, dar ştiu. Ai fost la Mureş. Azi nu mai ieşi afară, primeşti pedeapsă.

Totuşi, nu am fost atât de dezamăgit pentru pedeapsa primită deoarece afară era o vreme ploioasă şi oricum nu puteam să mă joc afară, aşa că am revenit în camera mea şi mi-am continuat jocul cu maşinuţele pe covorul pe care imaginam tot soiul de artere rutiere. Am scăpat și de data asta!

Ada PavelAchilianuMiss-AdiaAdrian VoicuAletzuAlex MaziluAlexandru MarinAltcerseninAna CazacuAna Maria DeleanuAna UscaAna VeronicaAnca,AndreiAngela TocilăArcadiaMirela DrăganBețivul de cuvinte, Black Angel,Alexandru StoicaBogdan OninBuimaciiCristian DimaCaiusCammelyCarmenNegoițăCati LupașcuConsiliulCosmin ȘtefănescuCostin CombaCălin Hera,Daniel UrdaDispecerDispecerițaElena Marin AlexeFosileFlorin Moroșan,George ValahG1B2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieșGabriela Neagu,Gabriela SavitskyGazoricaGând LicitatFlaviusGianaGigi RusuGiuliaHai că se poateLaura DrihaLa bulivarIuliaIoan Usca, IncertidudiniZinaMaria Popart,MadiLuluLost AngelLoraLink PingLilick-AuftaktLeoMelicoviciNăbădăiosu.MihaelaMimiAlexandluMircea SumanMirela PeteMadi BusoiNiceAdela,Omlette du fromagePhotographisRebusacheRedskySebraSecret,MelamiSimion CristianStropi de sufletTheodoraUlise,UmografVaniaVeroversVis și realitateWorld of SolitaireZamfirZolty.


Sunt muzician!

De multe ori, eram nevoit să petrec câteva ore, seara, în restaurantul unde lucra mama. Acolo era lumea mea, alături de prietenul meu, Radu, fiul şefului de unitate cu care mă jucam prin toate camerele hotelului. Când acesta lipsea, eram atras de muzica band-ului ce menținea atmosfera în restaurant. Primisem o mandolină cadou şi cum aveam ocazia eram prezent şi eu pe scenă. Soliștii band-ului mă iubeau şi mă considerau membru de onoare al trupei, oferindu-mi locul meu special, lângă baterist. Acolo cântam fiecare dintre melodiile timpului. Deliciul spectatorilor era momentul când se cânta Drumurile noastre toate, iar eu mă ridicam din locul meu şi mă apropiam de Ghiță, solistul trupei și cântam la unison cu multă patimă.  Aveam chiar şi locul meu la masa muzicanţilor, unde primeam sucul şi chibritul prin care imitam marii fumătorii, trăgând cu patimă din băţul cu fosfor la capăt. Într-una dintre serile speciale, am fost chemat la una dintre mese, unde un client, admirator îmi ceru să îl încânt cum ştiu eu mai bine. Mi-am luat mandolina şi am început să cânt, imitând-ul pe Ghiţă.

– Bravos, puştiule! Dan Spătaru ar fi încântat să te audă.

– Cine? Nu am auzit de Dan Spătaru.

– Cum? Păi acestă melodie este cântată de el.

– Greşiţi! Drumurile noastre toate, e cântecul meu şi al lui Ghiţă.

Toţi participanții de la masă izbucniră într-un hohot de râs privindu-mă cu simpatie, iar eu nu pricepeam un asemenea amuzament. Gândurile acestea îmi zburară însă, după ce am primit ciocolata cu care m-am lăudat colegilor de trupă.

– Aveţi noroc cu mine! Uite, eu am primit ceva pentru talentul meu.

– Păi da! Eşti vedeta noastră.

AdaAlex MaziluAltcersenin, ArcadiaAna CazacuAna UscaBlue CaffeCaiusCammely,  Călin HeraCristi DimaConsiliu, Cati LupaşcuDispecer,  Flavius,FlorinGabriela ElenaGabi IliesGeorge, Gând LicitatLink Ping, Giana,G1B2I3,  Maria Popart, Mircea SumanMelami, Meșterul Manole, MadiMirela Nice,  Adela, Se-cret Simion Cristian, Stropi de suflet, TheodoraUmografVaniaVirtual KidVis si realitate,  VeroversWorld of Solitaire,

 


Broaştele ninja

Primeam de la părinţi în fiecare dimineaţă, când plecam la şcoală un sandwich şi ceva bănuţi ca să îmi mai cumpăr un suc sau un corn de la magazinul din curtea şcolii. Magazin administrat de profesorul de istorie. În ciuda faptului că de la şcoală până acasă cu paşi normali se făceau cam zece minute, eu făceam mereu mai mult de jumătate de oră.

– Iar ai întârziat! Te aşteptăm cu mâncare caldă şi tu întârzii. Unde ai stat? răsuna vocea tatălui.

– Păi am venit cu Alin şi ne-am oprit pe la consignatia şi ne-am mai uitat la jucării şi uite de aia am întârziat, venea răspunsul meu, destul de liniştit. Ştiam că Alin, complicele meu şi vecin de scară, are aceeași variantă de răspuns.

Povestea a continuat şi în zilele următoare, scuza fiind aceeași, uneori uşor nuanțată de o ploaie de care ne-am ascuns prin alte magazine. Uneori, întârzierea era destul de mare, încât părinţii au început să se îngrijoreze. Bănuind minciuna, dar fără să aibă vreo dovadă, tata m-a luat la interogatoriu.

– Copile, mie nu îmi plac minciunile. Spune-mi unde ai fost?

– Păi ţi-am zis. La consignatia şi ne-am plimbat, susţineam eu sus şi tare.

– În fiecare zi la consignaţia. Nu te cred? De fapt eu ştiu că tu ai fost altundeva.

– Nu! Nu am fost în altă parte. Întreabă-l pe Alin că a fost cu mine.

– Alin a fost cu tine în altă parte. Mi-a spus cineva.

– Cine ţi-a spus? Cine?

– Deci ai fost în altă parte.

– Nu.

– Bine. Dacă nu recunoști vei fi pedepsit. Dacă recunoşti te las la joacă.

– Am fost… la broaşte, începu copilul să mărturisească podidindu-l lacrimile.

– La ce broaşte, mă?

– La jocurile electronice de la popice. Cu broaştele ninja.

– Păi eu de aia îţi dau bani? Să te duci la jocuri? întrebă părintele furios şi îi aplică o corecţie pălmuindu-i obrazul.

Pentru prima dată în viaţa lui primisem o palmă şi frecându-mi faţa an promis tatălui că nu mai face niciodată aşa ceva. De fapt această primă palmă pe care am primit-o a fost şi ultima, dar o ţin minte toată viaţa.

AchilianuAdrian VoicuAlex MaziluAdelaAltcerseninAna CazacuBogdan OninBuimacii,CammelyVeronicismeVaniaMelamiMirela PeteCaiusHaicăsepoateIoan Sorin UscaLink-PingVeroVersG1B2I3, World of Solitaire.


Jucărie

Nenea Blogdan ştie că îmi place să mă joc şi să fac năbădăi şi mi-a trimis prin Mimi, gagica lui, o jucărie nouă şi tare ciudată. Da el nu ştie că eu nu am carnet?

AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex MaziluAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia,Blog SimpluBlogolumeaBuimaciiBogdan OninCaiusCarmen NegoiţăCati LupaşcuCristiCristian DimaCălin HeraConsiliuDaniel UrdaHai la PlimbareFlavius ObeadăFlorin MoroşanG1b2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGând licitatGeorge Valah,  Giana, IncertitudiniIoan Sorin UscaLink PingLoraMaria PopartMadiManoleMelamiMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisLaura Driha, SecretSimion Cristian,  Teo NeguraTheodoraVeroversVaniaVictorVis şi realitate,  World of Solitaire,UmografZamfir Pop.

 


Ora de sport

Era ultima zi din septembrie și frunzele foșneau pe sub tălpile mele grăbite să ajung la scoală. Ghiozdanul era mai mare decât mine și mă trăgea ușor înapoi, dar aveam o voință de fier şi nu renunțam ușor. Pentru că era nițel frig, mama îmi spuse înainte de a pleca la servici să mă îmbrac mai gros, iar eu somnoros ca de fiecare dată, am ascultat sfatul mamei și mi-am luat și o pereche de izmănuţe pe sub pantalonii de la uniformă, care îmi îngreunau şi mai greu drumul. Afară nu era chiar atât de frig pe cât crezusem, ba chiar, pe cât trecea timpul, pe atât se încălzea. Trecură primele ore, când învăţătoarea ne predase matematică şi caligrafie şi apoi după pauză am intrat  în clasă şi am observat că toată lumea începe să se dezbrace şi să se schimbe în echipament de sport.

Ce se întâmplă? întreb eu nedumerit pe unul din colegii aflaţi în preajma mea.

Păi nu şti? Azi avem sport! Ne-a spus de ieri doamna învăţătoare.

– Ufff… Eu am uitat. Ce mă fac acum? Nu am echipament! şi mă îndrept smerit către doamna învăţătoare să îi explic situaţia.

Ce să îţi fac copile, doar nu o să îţi dau cu jordia că eşti zăpăcit. Vezi că am ştiut eu de ce la serbarea de sfârşit de an ţi-am dat poezia aia despre copilul cu capul în nori. Vei sta şi te vei uita la noi cum ne jucăm în parc.

 

Învățătoarea ne conduse pe toţi în parcul ce se afla în apropierea şcolii şi acolo colegii începură să se joace tot felul de jocuri distractive, iar ei îi priveam încruntat de pe o bancă necăjit că nu pot participa. De plictiseală m-am apucat să mă joace cu frunzele ruginii căzute pe aleile parcului. Căldura începu să mă deranjeze şi când i-am văzut pe băieţi că încing o partidă de fotbal am renunţat la toate inhibiţiile şi principiile mele. Mi-am dat haina de la uniformă jos, apoi pulovărul, cămaşa, până am rămasîn maieu. Apoi, când am început să-mi dea jos şi pantaloni mi-am aminit de izmănuţe. Puţin încurcat, am găsit totuşi o soluţie şi mi-am suflecat indispensabilii şi dacă mă întrebai, eram în stare să jur că îs pantaloni scurţi. Nu mai conta că fetele se amuzau sau că învăţătoarea râdea cu toată pofta. Eu jucam fotbal cu băieţii şi eram fericit.

Nu mai ţin minte toate detaliile ale acestei întâmplări, însă are grijă mama să îmi aducă aminte şi să se amuze pe seama mea. Ea ştie povestea pe care v-am spus-o de la învăţătoare, care amuzată simţea nevoia să povestească cuiva evenimentul.

 

 

AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex MaziluAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia, Blog SimpluBlogolumea, , BuimaciiBogdan OninCaiusCarmen NegoiţăCati LupaşcuCristiCristian DimaCălin HeraConsiliuFlavius ObeadăFlorin MoroşanG1b2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaIoan Sorin UscaLink PingLoraMadiManoleMelamiMirela PeteNabadaiosulNiceAdela,PhotographisLaura DrihaSecretSimion CristianStropi de sufletTeo NeguraTheodoraVeroversVaniaVis şi realitate,  World of Solitaire,Zamfir Pop.


Îngrijorări

Era o zi toridă de vară şi fusei condamnat să mă joc singur în cameră căreia nu i-au lipsit niciodată jucăriile, motiv pentru care nu era însă o pedeapsă prea mare pentru min, deoarece îmi găseam mereu ocupaţie. De data aceasta, preferai să îl imit pe prezentatorul telejurnalului, boloborosind ce credeam că acesta spune. Mă aşezai turceşte în faţa televizorului în jurul orei amiezii, când, fiind zi de sâmbătă, era telejurnalul şi analizai discursul personajului din cutia TV. Mai făcusem asta şi cu alte ocazii, asta atunci când nu căutam în marginea ecranului să vadă dacă mai este cineva acolo, adică dacă mai urmează vreo ştire, camera trecând de obicei de la știrist la jurnalistul sportiv. Apoi îmi așezai câteva hârtii în faţă, aşa cum îl văzui pe magistrul prezentator şi începui să bolborosesc cuvinte de neînțeles. Din când în când se mai auzea numele conducătorului iubit şi a lui soţie, nume des vehiculat la vremea respectivă. Nu era o ştire în care să nu fie menţionat cel puţin de trei-patru ori.

În tot acest timp, mama se ocupa, ca de obicei în zilele libere, de treburile casnice. De data asta spăla geamul de la bucătărie. Printre îngăimările mele şi cele ale televizorului care avea de mult pureci, nesesizaţi de mine, se auzi o bufnitură puternică. Speriat alergai spre bucătărie, direcţia dinspre care venea sunetul, să vad ce s-a întâmplat. Mai mare îmi fu groaza când o văzui pe mama întinsă pe spate cu o grămadă de cioburi din fereastră peste ea şi în jurul ei. Pe lângă acestea un topor de spart oase stătea să cadă de pe bufet. Eu speriat începui să plângă îngrijorându-se de situaţia în care îmi găsi mama. Când văzui că mama e teafără şi nevătămată exclam cu şi mai mare îngrijorare şi mai multe şiroaie de lacrimi pe obraz:

Vai! Ce o să spună tăticu`, că ai spart geamul?

Îşi fac griji şi: AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex Mazilu,  Alecu RacoviceanuAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia, Blog SimpluBlogolumeaBuimaciiBetivul de cuvinte, Bogdan OninBlue CafeCaiusCammelyCarmen NegoiţăCati Lupaşcu, ConsiliuCristianCristian DimaCălin HeraCristian LisandruFlavius ObeadăFlorin Moroşan,Florina PacuraruGabi123Gabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaIoan Sorin UscaIulia Diana MihaiLilickLink PingLoraMadiManole,   MelamiMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisLaura DrihaRed SkySecretSe poateSimion Cristian,Stropi de sufletTeoTeo Negura, TheodoraUliseUmografVania,VeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir Pop.

 


Regnul animal

Eram în cameră prins cu jocurile mele de copil, când atenția îmi fu acaparată de mica cutie cu imagini unde era o emisiune pentru copii despre animale. Înțelesei eu cum stă treaba cu familiile multor animale. Aflasem că iapa face familie cu calul, că scrofița este în relație amoroasă cu porcul, că iepurașul îi face curte iepuroaicei. Totuși, rămasei încurcat când veni vorba de vițeluși. Cui puteam să îi cer lămurire decât mamei spre care alergai într-o suflare, dornic de cunoaștere.

Mama era în bucătărie, pregătind prânzul pentru tata ce trebuia să apară din clipă în clipă de la serviciu. Ei îmi pregătisem în grabă întrebările și le dădui drumul fără să analizez prea mult.

– Mami, mami. Spune-mi și mie, dacă eu sunt vițel, înseamnă că tu ești vacă, nu?

– Da, puiule, răspunse mama puțin încurcată și surprinsă de întrebarea adresată cu multă seriozitate.

– Păi bine, bine. Dar tăticu? El ce îi? Bou sau taur.

În acea clipă, mama scăpase farfuria pe care o spăla, înapoi în chiuvetă, nepuntând să își ascundă uimirea și zâmbetul. Ezită să ofere un răspuns și se mulțumi să mă mustre.

– Vai, să nu cumva să te scapi cu perla asta tatălui tău, că nu știu cum ar putea reacționa, știind că tata e mai sensibil la vorbe.

Mă retrăsei în cameră și îmi continuai joaca, dar în mintea mea rămase pentru mult timp această nebuloasă.

Achilianu, Ada PavelAdrian VoicuAlex Mazilu,  Alecu RacoviceanuAltcerseninAna UscaAnca,  ArcadiaBlog SimpluBlogolumea,, BuimaciiBetivul de cuvinteBogdan OninBlue CafeCaiusCammelyCarmen NegoiţăCati LupaşcuCellaCosmin ŞtefănescuChat NoirCristianCristian DimaCălin HeraCCristian LisandruDaurelDeceneuDaniel UrdaDoar cuvinteDoina PopescuDoza de poezieFlavius ObeadăFlorin Moroşan,Florina PacuraruFloryGabi123GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşEOGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaGeaninaHai la plimbare,Ioan Sorin UscaIulia Diana Mihai,  Joaca de-a mineLady ALilickLink PingLoraMadiManole,  Maria BarbuMaria Popart,  MelamiMikaMircea SumanMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisPavaj de sufletRed SkySecretSe poateSimion Cristian,Stropi de sufletTeoTeo NeguraTheodoraUliseUmografVania,VeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir PopZamfir Turdeanu’ şi Ziarul de la cinci.

 

 

 

 


Plăcinte de sărbători

Când eram lăsat la Momo, o bătrânică ce avea grijă de mai mulți copii pe care îi înconjura cu multă afecțiune, ea fiind cea care mă învățase primi pași în viață, eram destul de agitat. Pentru a mă liniști, Momo mă lăsa în fața dulăpiorului cu cratițe și oale, acolo unde puteam face pe micul bucătar, făcând mare zarvă cu ustensilele ce le aveam în dotare.

Erau și zile în care mami nu mă ducea la Momo, mai ales în preajma sărbătorilor, când avea liber, ca orice femeie, pentru a putea pregăti cum se cuvine respectiva sărbătoare. Așa se întâmpla și acum, înaintea sărbătorilor de Paște. Mama începu curățenia de la covor pe care îl duse la bătut și apoi îl curăță cu multă migală. Apoi, alte mici covorașe au urmat să fie spălate în baie.

În tot acest timp, atmosfera agitată și plină de treburi casnice a mamei, contrasta într-un mod vizibil cu plictiseala în care mă scufundam eu. Tot auzind cum se lamentează mama, la telefon cu prietenele ei, că nu știe ce prăjituri să facă, îmi trăsni prin cap o idee năstrușnică. Ce ar fi dacă, cu priceperea mea, aş scoate-o pe mama mea iubită din încurcătură, că doar eu, bucătar iscusit, în fiecare zi lucreaz la o rețetă nouă. Așa cum era de așteptat, am ţinut secret acest măreț și nobil gând, făcând totul în mare taină. Am pândit, astfel, momentul prielnic ca să dau iama în bucătărie să cautingredientele necesare. Își aduse aminte că am văzut-o pe Momo, făcând plăcinte, activitate căreia i-am acordat mult atenție, bucătăria fiind o meserie care trebuie furată.

Așadar, pentru plăcinte e nevoie de făină, ou, zahăr pe care trebuie să le amesteci bine și să faci un aluat, Nimic mai ușor, mi-am spus în gând cotrobăind după alimente, în timp ce mama se îngrijea de covorașe în baie. Tiptil, tiptil, trecui cu ingredientele prin fața ușii de la baie, intrând în camera unde îmi duceam veacul, mare parte din zi. O să fie o plăcintă nemaipomenită. Ce bucuroasă va fi când va vedea ce am isprăvit, noroc că mă are pe mine, că altfel… Cu aceste gânduri în minte, n-am mai stat și m-am pus pe treabă. Am întins făina pe covor, apoi am spart oul în mijloc, așa cum o văzusem pe Momo că obișnuia, apoi mi-am băgat mâinile adânc în făină, încercând o omogenizare. În tot acest răstimp, mama termină treabă și veni să vadă ce mai meștereșteresc iar surpriza fu colosală. Covorul proaspăt spălat, găzduia în mijlocul său un copil, plin de făină, din cap până în picioare și o porține mare de aluat, bine îmbibat în țesătură. Lacrimile o podidise pe sărmana mamă, care trebui să reia curățirea covorului, și părea că nimic nu o mai putea liniști, asta dacă nu era micul salvator care să îi spună pe un ton de vesel.

Nu mai fi necăjită. Am început să fac niște plăcinte, dar o să fac și alte feluri de prăjituri. Nu mai îţi face griji, mă ocup eu de asta, că doar pe mine mă ai de ajutor.


Glasul meu vesel ş optimist, prin care îmi prezentam bunele intenții, o înduioșă pe mama, care nu îmi mai aplică corecția cuvenită, mulțumindu-se doar să îmi explice, că gătitul se face doar în bucătărie și de regulă se folosește masa, nu covorul.

 

 

De atunci gătesc numai și numai în bucătărie, camera folosind-o pentru alte preocupări, despre care veți afla în episoadele viitoare.

 

Achilianu, Ada PavelAdrian Voicu, Alex Mazilu,  AltcerseninAna CazacuAna UscaAnca,   Blog simpluBlogolumea,  BuimaciiBlue Cafe,CaiusCammelyCarmen NegoiţăCati LupaşcuCellaCosmin ŞtefănescuChat NoirCristianCristian DimaCălin HeraCristian Lisandru,Cum va placeDaurel, DeceneuDaniel UrdaDoar cuvinteDoina PopescuDoza de poezieErase RewindFlavius Obeadă,Florin Matei, Florin MoroşanFloryGabi123GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşEOGabriela NeaguGabriela SavitskyGând licitat,George Valah,  GianaGeaninaHaicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin UscaIulia Diana Mihai Joaca de-a mineLady A,LilickLink-Ping,  LoraMadiManole,  Maria BarbuMaria Popart,  Melami,MikaMircea SumanMirela PeteMnealuiNice,NăbădăiosuAdela,  Pavaj de catifeaPhotographisRed SkySecretSe poateSebraSimion Cristian,SnakeStropi de sufletTeo, Teo NeguraTheodora,Trilema,UliseUmografVaniaVeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir PopZamfir Turdeanu’şi Ziarul de la 5.