Aventuri şi prostioare

Posts tagged “Dima

Locul jucuriilor

Aflat la bunici, acolo unde nu am avut niciodată prea multe jucării, uruiam un mic cărucior, imaginându-mi că este o mașină, plimbându-l pe arterele de circulație inventate de mine pe covorul persan din sufragerie. Din când în când mai dădeam fuga la fereastră să priveasc picăturile ce loveau cu putere pervazul în speranța că îşi vor oprii zbuciumul şi vor face loc razelor de soare. Zăboveam acolo câteva clipe, iar apoi, dezamăgit, mă întorceam la micul cărucior şi mai inventam o poveste imitând tot soiul de situaţii făcând zarvă mare. Într-unul din momentele în care îmi aşezai amărât coatele pe marginea geamului şi capul în palme, bunica îşi făcu apariţia în sufragerie trecând repede spre camera din spate şi călcând taman pe mica jucărie, aflată în parcarea de pe marginea covorului. În acel moment căruciorul se zdrobi, bunica începu să suduie, iar eu să lăcrimez.

Călca-le-ar să le calce de jucării aici te-ai găsit să le laşi, se răsti bătrâna la copilul căruia nu îi prea păsa de durerea bunicii, ci de pierderea suferită.

– Acum nu mai am nici o jucărie? De parcă nu era destul rău că nu pot merge afară să mă joc cu Ioana…

– Să te înveţi minte să nu mai laşi jucăriile în drum.  Uite aici e locul jucăriilor, continuă femeia masându-şi piciorul lezat şi arătând spre colţul camerei. Ai înţeles! Că de nu scot asipratorul şi te învăţ eu minte.

Auzind numele invenţiei diabolice am dat agitat din cap în semn de aprobare şi apoi am alergat în cameră, ascunzându-mă sub plapumă unde îmi continuai plânsul cu lacrimile ce-mi curgeau cascade pe obraji. După un timp am auzit pe bunicul că se întorse de la servici şi căutând o oarecare alinare, am fugit înspre el, l-am cuprins de mâna şi l-am tras în sufragerie şi emoţionat, dar încă speriat de bunică îi zic dintr-o suflare:

Tata Nelu`, tata Nelu`… acolo e locul jucuriilor!

– Ce i-ai făcut la copil? Uite ce speriat e, iară l-ai amenințat cu aspiratorul? întrebă el cu o voce dojenitoare, făcându-mi cu ochiul, în timp ce eu continuam să îl strâng cu putere de mână. În sfârşit venise ocrotitorul meu acasă şi acum eram liniştit.

 

 

Vă salut și vă mulțumesc: Alex MaziluZinaMelamiGiana, Cristian DimaCati LupașcuArcadiaGabriela Elena,VirusverbalisBogdan OninMelicoviciGabitzuAndreea UngurianRokssanaBuimaciiDispecer,Link-PingZamfirWorld of Solitaire.

 

 


Mărțișor

Sunt un copil năbădăios,

Uneori sunt chiar sfios,

Alteori mai prăpăstios,

Și sunt… frumos.

 

Dar mai frumoasă în astă zi,

E primăvara cu ghiocei timizi,

Și-n piept mărțișoare mii,

Poartă fetele zglobii…

Vă doresc o primăvară frumoasă tuturor!

Ada PavelAchilianuAdrian VoicuAdelaAlex MaziluAltcersenin,  ArcadiaAna UscaAna VeronicaMirela DrăganBetivul de cuvinteBogdan OninBuimaciiCaiusCristian DimaCarmen NegoițăCammelyCati LupaşcuConsiliulCostin CombaDaniel UrdaDispecerFlavius ObeadăFlorin MoroşanGeorge Valah, Gabi123Gabriela ElenaGabriela NeaguGabriela Savitsky,Gând licitat,  GianaHaicasepoateHai la plimbareIoan UscaIulia Diana MihaiLa bulivarLaura DrihaLink PingLilick-AuftaktLoraMircea SumanMaria Popart,  Melami,Mesterul ManoleMirela PeteNăbădăiosuNice, , Pe fugaRedSkySecret,  RokssaanaSimion CristianStropi de sufletTheodoraUlise,UmografVaniaVerovers,Virtual KidVis si realitateWorld of SolitaireZamfir Turdeanu’Zolty.

 

 

 


Pac-pac

În zilele frumoase de vară, locul unde trestiile mângâiau valurile râului Mureş părea un loc numai bun de joacă. L-am botezat „Vietnam” împreună cu prietenii de la bloc şi cum prindeam ocazia eram acolo făcând mare zarvă, tulburând liniştea micilor viețuitoare de acolo şi a pescarilor neobosiți în așteptarea prăzii. Nini nu ne putea zări careva, pentru că mici cum eram ne pierdeam în desișul verde ce păzea o eventuală ieşire a apei din matcă. Ne jucam pac-pac cu pistoale sau mitraliere din plastic sau uneori chiar confecţionate din lemn sau imaginare. Într-una din zile, deşi îmi era interzis să mă joa pe malul Mureşului, să nu pățesc ceva, am intrat şi eu în hora jocului și am dispărut pe furiș din fața blocului. Îmi luasem cu mine noul pistol cu capse primit în dar de la tata şi doream cu tărie să îi impresioneze pe băieți. Începurăm jocul şi eu mă aflam în echipa americanilor ce porniră în căutarea bazei vietnameze. Vrând să îi iau prin suprindere, mi-a trecut prin cap o idee năstruşnică, adică să ocolesc tot pâlcul verde trecând foarte aproape de apă. Grăbindu-mă şi concentrându-mă să nu fiu descoperit, nu m-am mai uitat pe unde calc şi am alunecat nimerind taman cu fundul într-o groapă săpată de râu, pe când era mai nervos. Nu îi dădui prea mare importanţă şi mi-am continuat jocul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. După ce jocul luă sfârşit, am realizat că trebuie să mearg acasă şi nădragii meu sunt uzi leoarcă în fund. Hmmm, ce să fac eu să nu se prindă mama că am fost pe malul Mureşului? Am să mă furișez tiptil în baie şi am să-i vâr în maşina de spălat. Sigur nu o să îşi dea seama pe când se va apuca de spălat. Eram de altfel foarte priceput în a-mi ascunde urmele micilor năzbâtii pe care le făceam. Aşa făcusem şi cu cuţitul pe care l-am rupt şi apoi l-am ascuns bine încât trecuse mai bine de un an până a fost descoperit, fără să ştie cineva cum a ajuns acolo. Zis şi făcut. Am intrat în casă pe furiş şi m-am repezit spre uşa de la baie. Încântat că nu am fost observat, am avut și bafta de a găsi o pereche de pantaloni agățați în cui şi îi schimbai cu cei uzi, pe care i-am pus în maşina de spălat, după ce am scoas o grămadă de haine ca nu cumva nădragii mei să fie descoperiți. După o zi, mama simţi un miros îmbâcsit în baie şi scotoci în maşina de spălat, în căutarea vreunui dihor.

– Copileee! Iei bătaie! Ce e cu pantalonii ăştia uzi în maşină? De ce sunt uzi?

– Nu ştiu! S-au udat poate în maşină. De unde să ştiu eu, răspunse intrigat Năbădăiosu`.

– Dacă nu aş ştii cu ce te-am trimis ieri la joacă mă puteai fenta, dar ştiu. Ai fost la Mureş. Azi nu mai ieşi afară, primeşti pedeapsă.

Totuşi, nu am fost atât de dezamăgit pentru pedeapsa primită deoarece afară era o vreme ploioasă şi oricum nu puteam să mă joc afară, aşa că am revenit în camera mea şi mi-am continuat jocul cu maşinuţele pe covorul pe care imaginam tot soiul de artere rutiere. Am scăpat și de data asta!

Ada PavelAchilianuMiss-AdiaAdrian VoicuAletzuAlex MaziluAlexandru MarinAltcerseninAna CazacuAna Maria DeleanuAna UscaAna VeronicaAnca,AndreiAngela TocilăArcadiaMirela DrăganBețivul de cuvinte, Black Angel,Alexandru StoicaBogdan OninBuimaciiCristian DimaCaiusCammelyCarmenNegoițăCati LupașcuConsiliulCosmin ȘtefănescuCostin CombaCălin Hera,Daniel UrdaDispecerDispecerițaElena Marin AlexeFosileFlorin Moroșan,George ValahG1B2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieșGabriela Neagu,Gabriela SavitskyGazoricaGând LicitatFlaviusGianaGigi RusuGiuliaHai că se poateLaura DrihaLa bulivarIuliaIoan Usca, IncertidudiniZinaMaria Popart,MadiLuluLost AngelLoraLink PingLilick-AuftaktLeoMelicoviciNăbădăiosu.MihaelaMimiAlexandluMircea SumanMirela PeteMadi BusoiNiceAdela,Omlette du fromagePhotographisRebusacheRedskySebraSecret,MelamiSimion CristianStropi de sufletTheodoraUlise,UmografVaniaVeroversVis și realitateWorld of SolitaireZamfirZolty.


Sunt muzician!

De multe ori, eram nevoit să petrec câteva ore, seara, în restaurantul unde lucra mama. Acolo era lumea mea, alături de prietenul meu, Radu, fiul şefului de unitate cu care mă jucam prin toate camerele hotelului. Când acesta lipsea, eram atras de muzica band-ului ce menținea atmosfera în restaurant. Primisem o mandolină cadou şi cum aveam ocazia eram prezent şi eu pe scenă. Soliștii band-ului mă iubeau şi mă considerau membru de onoare al trupei, oferindu-mi locul meu special, lângă baterist. Acolo cântam fiecare dintre melodiile timpului. Deliciul spectatorilor era momentul când se cânta Drumurile noastre toate, iar eu mă ridicam din locul meu şi mă apropiam de Ghiță, solistul trupei și cântam la unison cu multă patimă.  Aveam chiar şi locul meu la masa muzicanţilor, unde primeam sucul şi chibritul prin care imitam marii fumătorii, trăgând cu patimă din băţul cu fosfor la capăt. Într-una dintre serile speciale, am fost chemat la una dintre mese, unde un client, admirator îmi ceru să îl încânt cum ştiu eu mai bine. Mi-am luat mandolina şi am început să cânt, imitând-ul pe Ghiţă.

– Bravos, puştiule! Dan Spătaru ar fi încântat să te audă.

– Cine? Nu am auzit de Dan Spătaru.

– Cum? Păi acestă melodie este cântată de el.

– Greşiţi! Drumurile noastre toate, e cântecul meu şi al lui Ghiţă.

Toţi participanții de la masă izbucniră într-un hohot de râs privindu-mă cu simpatie, iar eu nu pricepeam un asemenea amuzament. Gândurile acestea îmi zburară însă, după ce am primit ciocolata cu care m-am lăudat colegilor de trupă.

– Aveţi noroc cu mine! Uite, eu am primit ceva pentru talentul meu.

– Păi da! Eşti vedeta noastră.

AdaAlex MaziluAltcersenin, ArcadiaAna CazacuAna UscaBlue CaffeCaiusCammely,  Călin HeraCristi DimaConsiliu, Cati LupaşcuDispecer,  Flavius,FlorinGabriela ElenaGabi IliesGeorge, Gând LicitatLink Ping, Giana,G1B2I3,  Maria Popart, Mircea SumanMelami, Meșterul Manole, MadiMirela Nice,  Adela, Se-cret Simion Cristian, Stropi de suflet, TheodoraUmografVaniaVirtual KidVis si realitate,  VeroversWorld of Solitaire,

 


Broaştele ninja

Primeam de la părinţi în fiecare dimineaţă, când plecam la şcoală un sandwich şi ceva bănuţi ca să îmi mai cumpăr un suc sau un corn de la magazinul din curtea şcolii. Magazin administrat de profesorul de istorie. În ciuda faptului că de la şcoală până acasă cu paşi normali se făceau cam zece minute, eu făceam mereu mai mult de jumătate de oră.

– Iar ai întârziat! Te aşteptăm cu mâncare caldă şi tu întârzii. Unde ai stat? răsuna vocea tatălui.

– Păi am venit cu Alin şi ne-am oprit pe la consignatia şi ne-am mai uitat la jucării şi uite de aia am întârziat, venea răspunsul meu, destul de liniştit. Ştiam că Alin, complicele meu şi vecin de scară, are aceeași variantă de răspuns.

Povestea a continuat şi în zilele următoare, scuza fiind aceeași, uneori uşor nuanțată de o ploaie de care ne-am ascuns prin alte magazine. Uneori, întârzierea era destul de mare, încât părinţii au început să se îngrijoreze. Bănuind minciuna, dar fără să aibă vreo dovadă, tata m-a luat la interogatoriu.

– Copile, mie nu îmi plac minciunile. Spune-mi unde ai fost?

– Păi ţi-am zis. La consignatia şi ne-am plimbat, susţineam eu sus şi tare.

– În fiecare zi la consignaţia. Nu te cred? De fapt eu ştiu că tu ai fost altundeva.

– Nu! Nu am fost în altă parte. Întreabă-l pe Alin că a fost cu mine.

– Alin a fost cu tine în altă parte. Mi-a spus cineva.

– Cine ţi-a spus? Cine?

– Deci ai fost în altă parte.

– Nu.

– Bine. Dacă nu recunoști vei fi pedepsit. Dacă recunoşti te las la joacă.

– Am fost… la broaşte, începu copilul să mărturisească podidindu-l lacrimile.

– La ce broaşte, mă?

– La jocurile electronice de la popice. Cu broaştele ninja.

– Păi eu de aia îţi dau bani? Să te duci la jocuri? întrebă părintele furios şi îi aplică o corecţie pălmuindu-i obrazul.

Pentru prima dată în viaţa lui primisem o palmă şi frecându-mi faţa an promis tatălui că nu mai face niciodată aşa ceva. De fapt această primă palmă pe care am primit-o a fost şi ultima, dar o ţin minte toată viaţa.

AchilianuAdrian VoicuAlex MaziluAdelaAltcerseninAna CazacuBogdan OninBuimacii,CammelyVeronicismeVaniaMelamiMirela PeteCaiusHaicăsepoateIoan Sorin UscaLink-PingVeroVersG1B2I3, World of Solitaire.


Jucărie

Nenea Blogdan ştie că îmi place să mă joc şi să fac năbădăi şi mi-a trimis prin Mimi, gagica lui, o jucărie nouă şi tare ciudată. Da el nu ştie că eu nu am carnet?

AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex MaziluAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia,Blog SimpluBlogolumeaBuimaciiBogdan OninCaiusCarmen NegoiţăCati LupaşcuCristiCristian DimaCălin HeraConsiliuDaniel UrdaHai la PlimbareFlavius ObeadăFlorin MoroşanG1b2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGând licitatGeorge Valah,  Giana, IncertitudiniIoan Sorin UscaLink PingLoraMaria PopartMadiManoleMelamiMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisLaura Driha, SecretSimion Cristian,  Teo NeguraTheodoraVeroversVaniaVictorVis şi realitate,  World of Solitaire,UmografZamfir Pop.

 


Îngrijorări

Era o zi toridă de vară şi fusei condamnat să mă joc singur în cameră căreia nu i-au lipsit niciodată jucăriile, motiv pentru care nu era însă o pedeapsă prea mare pentru min, deoarece îmi găseam mereu ocupaţie. De data aceasta, preferai să îl imit pe prezentatorul telejurnalului, boloborosind ce credeam că acesta spune. Mă aşezai turceşte în faţa televizorului în jurul orei amiezii, când, fiind zi de sâmbătă, era telejurnalul şi analizai discursul personajului din cutia TV. Mai făcusem asta şi cu alte ocazii, asta atunci când nu căutam în marginea ecranului să vadă dacă mai este cineva acolo, adică dacă mai urmează vreo ştire, camera trecând de obicei de la știrist la jurnalistul sportiv. Apoi îmi așezai câteva hârtii în faţă, aşa cum îl văzui pe magistrul prezentator şi începui să bolborosesc cuvinte de neînțeles. Din când în când se mai auzea numele conducătorului iubit şi a lui soţie, nume des vehiculat la vremea respectivă. Nu era o ştire în care să nu fie menţionat cel puţin de trei-patru ori.

În tot acest timp, mama se ocupa, ca de obicei în zilele libere, de treburile casnice. De data asta spăla geamul de la bucătărie. Printre îngăimările mele şi cele ale televizorului care avea de mult pureci, nesesizaţi de mine, se auzi o bufnitură puternică. Speriat alergai spre bucătărie, direcţia dinspre care venea sunetul, să vad ce s-a întâmplat. Mai mare îmi fu groaza când o văzui pe mama întinsă pe spate cu o grămadă de cioburi din fereastră peste ea şi în jurul ei. Pe lângă acestea un topor de spart oase stătea să cadă de pe bufet. Eu speriat începui să plângă îngrijorându-se de situaţia în care îmi găsi mama. Când văzui că mama e teafără şi nevătămată exclam cu şi mai mare îngrijorare şi mai multe şiroaie de lacrimi pe obraz:

Vai! Ce o să spună tăticu`, că ai spart geamul?

Îşi fac griji şi: AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex Mazilu,  Alecu RacoviceanuAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia, Blog SimpluBlogolumeaBuimaciiBetivul de cuvinte, Bogdan OninBlue CafeCaiusCammelyCarmen NegoiţăCati Lupaşcu, ConsiliuCristianCristian DimaCălin HeraCristian LisandruFlavius ObeadăFlorin Moroşan,Florina PacuraruGabi123Gabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaIoan Sorin UscaIulia Diana MihaiLilickLink PingLoraMadiManole,   MelamiMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisLaura DrihaRed SkySecretSe poateSimion Cristian,Stropi de sufletTeoTeo Negura, TheodoraUliseUmografVania,VeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir Pop.

 


Ce să-i facem vrăjitoarei celei rele?

Eram cam în grupa mare când doamna educatoare s-a gândit să ne ducă la teatru de păpuşi. Eu nu am mai fost la aşa ceva niciodată, da niciodată-n viaţa mea… niciodată. Se juca Hansel şi Gretel, acea poveste în care doi copii dintr-o familie foarte săracă, sunt abandonați de tatăl lor, tăietor de lemne într-o pădure în care vor găsi casa de turtă dulce. Acolo o întâlnesc pe vrăjitoarea cea rea care îi închide într-o cuşcă şi îi hrănește ca să-i îngrașe, iar mai apoi să-i mânânce. Până la urmă Hansel şi Gretel o aruncă pe vrăjitoare în foc. Foarte frumos a fost! Păpuşile făcute cu multă imaginație aşa cum îi stă bine unui teatru de păpuşii, actorii foarte talentați mânuitori ai păpușilor şi deschişi publicului cu care a interacționat de multe ori în timpul spectacolului.

Ce vroiam să vă spun e de fapt este că am simţit foarte aproape toată intensitatea spectacolului şi m-am supărat foarte tare pe vrăjitoare. Îmi venea să urc eu pe scenă şi să îi salvez pe cei doi copilaşi. Ştiţi… ca ei poate să o păţească orice copil de vârsta lor şi mă includeam şi pe mine în toată această poveste. Cum nu ştiam nimic desprece va urma, stăteam cu pumnii strânşi de emoţie şi aşteptam să se întâmple o minune. Ei bine, înainte să o pună pe lopată, păpuşarul, din dorinţa de a interacţiona cu noi şi a ne cere părerea, întreabă: Copiii?! Ce să-i facem vrăjitoarei celei rele?

În acel moment ştiam că momentul meu a sosit, că voi fi eroul care va salva situaţia şi agitat am ridicat două degete şi am ţopăit de numa-numa să fiu văzut pentru a da soluţia corectă.

Spune tu copile… mi se adresă cu un zâmbet de bunăvoință pe faţă.

Să-i fucem un pumn în pijdă! exclam eu din primele rânduri, gesticulând cu pumnul şi ştergând acel zâmbet de pe faţa păpuşarului rămas pentru câteva clipe fără drept la replică.

Ştiu că nu a fost frumos să spun acele cuvinte şi am fost certat şi de doamna educatoare care mi-a acordat un punct negru, dar să ştiţi că am văzut câteva feţe ce râdeau cu poftă, iar eu eram foarte nervos pe vrăjitoarea cea rea.

Vă invit să vă amuzaţi: Achilianu, Ada PavelAdrian Voicu, Alex Mazilu,  AltcerseninAna CazacuAna UscaAnca,   Blog simpluBlogolumea,  BuimaciiBlue Cafe,CaiusCammelyCarmen NegoiţăCati LupaşcuCellaCosmin ŞtefănescuChat NoirCristianCristian DimaCălin HeraCristian Lisandru,Cum va placeDaurel, DeceneuDaniel UrdaDoar cuvinteDoina PopescuDoza de poezieErase RewindFlavius Obeadă,Florin Matei, Florin MoroşanFloryGabi123GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşEOGabriela NeaguGabriela SavitskyGând licitat,George Valah,  GianaGeaninaHaicăsepoateHai la plimbareIoan Sorin UscaIulia Diana Mihai,  Joaca de-a mineLady A,LilickLink-Ping,  LoraMadiManole,  Maria BarbuMaria Popart,  Melami,MikaMircea SumanMirela PeteMnealuiNiceAdelaOctav Pelin,  Pavaj de catifeaPhotographisRed SkySecretSe poateSebraSimion Cristian,SnakeStropi de sufletTeo, Teo NeguraTheodora,Trilema,UliseUmografVaniaVeronicismeVirtual KidVis si realitateWorld of SolitaireZamfir PopZamfir Turdeanu’şi Ziarul de la 5.


Eu şi morcovii

În fiecare zi aceeași placă. Scandalul de acasă de la masa de amiază se repeta indiferent de felul de mâncare servit, fiind îmbunat doar de dragostea de tată, care își certa soția că din nou a pus morcov și pătrunjel în ciorbă.

Taticule, uite, iară a pus morcovi și știe că nu îmi plac, îndrug eu cu lacrimi de crocodil în ochi, rugându-l pe tata să găsească o soluție la protestele mele. Cu răbdare și migală, cum îi stă bine unui profesionist, pescuia bucățile de morcov din farfuria mea, mutându-le în a sa, în timp ce mama protesta la rându-i.

Așa, dă-i coarne, oricum nu mai ascultă de mine deloc. Nu înțelegi copile că morcovul dă gust la zeamă? În el e toată vitamina! Cum o să crești mare fără vitamine?

Eu nici că băgam în seamă îngăimările mamei, căutând cu minuțiozitate de ceasornicar, dacă a scăpat vreo pradă tatălui.

Mănâncă, copile, că se răcește!

– Lasă, puiule, că te scap eu de ei într-o zi, nu o să mai vezi fir de morcov în casă, șopti tata pentru a mă încuraja să gust din farfuria de ciorbă.

Cum, promisiunea tatălui se lăsă așteptată, motivată fiind de lipsa momentului oportun, am hotărât să îmi facă singur dreptate și am pus la cale planul de bătaie. Era o dimineață de sâmbătă, când de obicei e zi de piață în micul orășel de munte unde îmi petreceam copilăria. M-am oferit să fiu eu bărbatul în casă, în lipsa tatei care era la servici, și să car plasa cu produsele ce urmau a fi cumpărate din piață. Desigur, eu însumi târguiam produsele, obținând prin drăgălășenia mea de copil cele mai mici prețuri și zâmbetele de admirație ale „comersanților”. Inclusiv la taraba unde erau așezați morcovii, am negociat un preț bun. Ajunși acasă, mama se apucă de îndată de treburile casnice, asta după ce așeză cumpărăturile la locul lor, gest urmărit cu multă atenție de mine. Gata! Știu unde sunt morcovi – îmi zic în minte. Mai lipsea momentul oportun, care s-a ivit în scurt timp, în momentul când mama aspira în camera cea mare a apartamentului. Fără să mai stau pe gânduri, tiptil-tiptil am deschis ușa cămării, am pus cele două kilograme de morcovi în poala tricoului și cu grijă pentru a nu face zgomot le-am depozitat în găleata de gunoi. Profitând de faptul că e zi de curățenie m-am gândit să îmi exercite principala mea atribuțiune din casă, pe lângă cumpăratul pâinii și să duc găleata la container, lucru ce nici măcar nu o surprinse pe mama concentrată în trebăluiala ei. Trecură câteva ore și tata ajunse acasă, puțin mai repede decât de obicei și fu întâmpinat de mine, un năbădăios aflat în culmea fericirii, cu un zâmbet larg pe față și mândru de fapta comisă.

Te-am scăpat! Gata! Am rezolvat!

– Ce măi băiete? Ce ai rezolvat? Ce ai meșterit, cât am fost plecat?

– Păi, nu știi? Problema noastră… Am rezolvat-o! Nu mai este un fir de morcov în casă! I-am aruncat pe toți la gunoi și am dus și găleata.

La auzul acestei vești, după primul surâs, începu și panica.

Te și omoară, mamică-ta! Mămica, auzindu-și numele, ieși în acel moment din baie, unde spăla haine. După ce își sărută soțul, întrebă de ce a fost adusă în discuția noastră. Ce s-a întâmplat așa de grav. La auzirea vești, mama replică:

De aceea nu i-am găsit eu, deși eram sigură că am cumpărat.  Vezi dacă îi dai coarne ce îți face! Noroc că am mai avut morcovi de data trecută puși în lădiță și am făcut cu ăia!

Pe fața mea se instală o resemnare cruntă, gândindu-mă că tot efortul meu a fost în zadar și că și iar voi avea morcov în farfurie.

 

Au mai făcut mofturi la mâncare şi: Achilianu, Ada PavelAdrian Voicu, Alex Mazilu,  AltcerseninAna CazacuAna UscaAnca,  AndreiBlog simpluBlogolumea,  Blue Cafe,CaiusCammelyCarmen NegoiţăCati LupaşcuCellaCepecaCosmin ŞtefănescuCrina DuncaChat NoirCristianCristian DimaCălin HeraCristian LisandruCum va placeDaurel, DeceneuDaniel UrdaDoar cuvinteDoina PopescuDoza de poezieErase RewindFlavius Obeadă,Florin Matei, Florin MoroşanFloryGabi123GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşEOGabriela NeaguGabriela SavitskyGând licitat,George Valah,  GianaGeaninaHaicăsepoateHai la plimbareHanul povestilorIoan Sorin UscaIulia Diana Mihai,  Joaca de-a mineLady A,LilickLink-Ping,  LoraMadiManole,  Maria BarbuMaria Popart,  Melami,MikaMircea SumanMirela PeteMnealuiNiceAdelaOctav Pelin,  Pavaj de catifeaPhotographisRed SkySecretSe poateSebraSimion CristianSnakeStropi de sufletTeoTeo NeguraTheodora,Trilema,UliseUmografVaniaVeronicismeVirtual KidVis si realitateWorld of SolitaireZamfir PopZamfir Turdeanu’şi Ziarul de la 5.