Aventuri şi prostioare

Posts tagged “Năbădăiosu

Îngrijorări

Era o zi toridă de vară şi fusei condamnat să mă joc singur în cameră căreia nu i-au lipsit niciodată jucăriile, motiv pentru care nu era însă o pedeapsă prea mare pentru min, deoarece îmi găseam mereu ocupaţie. De data aceasta, preferai să îl imit pe prezentatorul telejurnalului, boloborosind ce credeam că acesta spune. Mă aşezai turceşte în faţa televizorului în jurul orei amiezii, când, fiind zi de sâmbătă, era telejurnalul şi analizai discursul personajului din cutia TV. Mai făcusem asta şi cu alte ocazii, asta atunci când nu căutam în marginea ecranului să vadă dacă mai este cineva acolo, adică dacă mai urmează vreo ştire, camera trecând de obicei de la știrist la jurnalistul sportiv. Apoi îmi așezai câteva hârtii în faţă, aşa cum îl văzui pe magistrul prezentator şi începui să bolborosesc cuvinte de neînțeles. Din când în când se mai auzea numele conducătorului iubit şi a lui soţie, nume des vehiculat la vremea respectivă. Nu era o ştire în care să nu fie menţionat cel puţin de trei-patru ori.

În tot acest timp, mama se ocupa, ca de obicei în zilele libere, de treburile casnice. De data asta spăla geamul de la bucătărie. Printre îngăimările mele şi cele ale televizorului care avea de mult pureci, nesesizaţi de mine, se auzi o bufnitură puternică. Speriat alergai spre bucătărie, direcţia dinspre care venea sunetul, să vad ce s-a întâmplat. Mai mare îmi fu groaza când o văzui pe mama întinsă pe spate cu o grămadă de cioburi din fereastră peste ea şi în jurul ei. Pe lângă acestea un topor de spart oase stătea să cadă de pe bufet. Eu speriat începui să plângă îngrijorându-se de situaţia în care îmi găsi mama. Când văzui că mama e teafără şi nevătămată exclam cu şi mai mare îngrijorare şi mai multe şiroaie de lacrimi pe obraz:

Vai! Ce o să spună tăticu`, că ai spart geamul?

Îşi fac griji şi: AchilianuAda PavelAdrian VoicuAlex Mazilu,  Alecu RacoviceanuAltcerseninAna UscaAnca,  Arcadia, Blog SimpluBlogolumeaBuimaciiBetivul de cuvinte, Bogdan OninBlue CafeCaiusCammelyCarmen NegoiţăCati Lupaşcu, ConsiliuCristianCristian DimaCălin HeraCristian LisandruFlavius ObeadăFlorin Moroşan,Florina PacuraruGabi123Gabriela ElenaGabriela IlieşGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaIoan Sorin UscaIulia Diana MihaiLilickLink PingLoraMadiManole,   MelamiMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisLaura DrihaRed SkySecretSe poateSimion Cristian,Stropi de sufletTeoTeo Negura, TheodoraUliseUmografVania,VeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir Pop.