Aventuri şi prostioare

Posts tagged “tata

Pac-pac

În zilele frumoase de vară, locul unde trestiile mângâiau valurile râului Mureş părea un loc numai bun de joacă. L-am botezat „Vietnam” împreună cu prietenii de la bloc şi cum prindeam ocazia eram acolo făcând mare zarvă, tulburând liniştea micilor viețuitoare de acolo şi a pescarilor neobosiți în așteptarea prăzii. Nini nu ne putea zări careva, pentru că mici cum eram ne pierdeam în desișul verde ce păzea o eventuală ieşire a apei din matcă. Ne jucam pac-pac cu pistoale sau mitraliere din plastic sau uneori chiar confecţionate din lemn sau imaginare. Într-una din zile, deşi îmi era interzis să mă joa pe malul Mureşului, să nu pățesc ceva, am intrat şi eu în hora jocului și am dispărut pe furiș din fața blocului. Îmi luasem cu mine noul pistol cu capse primit în dar de la tata şi doream cu tărie să îi impresioneze pe băieți. Începurăm jocul şi eu mă aflam în echipa americanilor ce porniră în căutarea bazei vietnameze. Vrând să îi iau prin suprindere, mi-a trecut prin cap o idee năstruşnică, adică să ocolesc tot pâlcul verde trecând foarte aproape de apă. Grăbindu-mă şi concentrându-mă să nu fiu descoperit, nu m-am mai uitat pe unde calc şi am alunecat nimerind taman cu fundul într-o groapă săpată de râu, pe când era mai nervos. Nu îi dădui prea mare importanţă şi mi-am continuat jocul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. După ce jocul luă sfârşit, am realizat că trebuie să mearg acasă şi nădragii meu sunt uzi leoarcă în fund. Hmmm, ce să fac eu să nu se prindă mama că am fost pe malul Mureşului? Am să mă furișez tiptil în baie şi am să-i vâr în maşina de spălat. Sigur nu o să îşi dea seama pe când se va apuca de spălat. Eram de altfel foarte priceput în a-mi ascunde urmele micilor năzbâtii pe care le făceam. Aşa făcusem şi cu cuţitul pe care l-am rupt şi apoi l-am ascuns bine încât trecuse mai bine de un an până a fost descoperit, fără să ştie cineva cum a ajuns acolo. Zis şi făcut. Am intrat în casă pe furiş şi m-am repezit spre uşa de la baie. Încântat că nu am fost observat, am avut și bafta de a găsi o pereche de pantaloni agățați în cui şi îi schimbai cu cei uzi, pe care i-am pus în maşina de spălat, după ce am scoas o grămadă de haine ca nu cumva nădragii mei să fie descoperiți. După o zi, mama simţi un miros îmbâcsit în baie şi scotoci în maşina de spălat, în căutarea vreunui dihor.

– Copileee! Iei bătaie! Ce e cu pantalonii ăştia uzi în maşină? De ce sunt uzi?

– Nu ştiu! S-au udat poate în maşină. De unde să ştiu eu, răspunse intrigat Năbădăiosu`.

– Dacă nu aş ştii cu ce te-am trimis ieri la joacă mă puteai fenta, dar ştiu. Ai fost la Mureş. Azi nu mai ieşi afară, primeşti pedeapsă.

Totuşi, nu am fost atât de dezamăgit pentru pedeapsa primită deoarece afară era o vreme ploioasă şi oricum nu puteam să mă joc afară, aşa că am revenit în camera mea şi mi-am continuat jocul cu maşinuţele pe covorul pe care imaginam tot soiul de artere rutiere. Am scăpat și de data asta!

Ada PavelAchilianuMiss-AdiaAdrian VoicuAletzuAlex MaziluAlexandru MarinAltcerseninAna CazacuAna Maria DeleanuAna UscaAna VeronicaAnca,AndreiAngela TocilăArcadiaMirela DrăganBețivul de cuvinte, Black Angel,Alexandru StoicaBogdan OninBuimaciiCristian DimaCaiusCammelyCarmenNegoițăCati LupașcuConsiliulCosmin ȘtefănescuCostin CombaCălin Hera,Daniel UrdaDispecerDispecerițaElena Marin AlexeFosileFlorin Moroșan,George ValahG1B2i3GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieșGabriela Neagu,Gabriela SavitskyGazoricaGând LicitatFlaviusGianaGigi RusuGiuliaHai că se poateLaura DrihaLa bulivarIuliaIoan Usca, IncertidudiniZinaMaria Popart,MadiLuluLost AngelLoraLink PingLilick-AuftaktLeoMelicoviciNăbădăiosu.MihaelaMimiAlexandluMircea SumanMirela PeteMadi BusoiNiceAdela,Omlette du fromagePhotographisRebusacheRedskySebraSecret,MelamiSimion CristianStropi de sufletTheodoraUlise,UmografVaniaVeroversVis și realitateWorld of SolitaireZamfirZolty.

Anunțuri

Regnul animal

Eram în cameră prins cu jocurile mele de copil, când atenția îmi fu acaparată de mica cutie cu imagini unde era o emisiune pentru copii despre animale. Înțelesei eu cum stă treaba cu familiile multor animale. Aflasem că iapa face familie cu calul, că scrofița este în relație amoroasă cu porcul, că iepurașul îi face curte iepuroaicei. Totuși, rămasei încurcat când veni vorba de vițeluși. Cui puteam să îi cer lămurire decât mamei spre care alergai într-o suflare, dornic de cunoaștere.

Mama era în bucătărie, pregătind prânzul pentru tata ce trebuia să apară din clipă în clipă de la serviciu. Ei îmi pregătisem în grabă întrebările și le dădui drumul fără să analizez prea mult.

– Mami, mami. Spune-mi și mie, dacă eu sunt vițel, înseamnă că tu ești vacă, nu?

– Da, puiule, răspunse mama puțin încurcată și surprinsă de întrebarea adresată cu multă seriozitate.

– Păi bine, bine. Dar tăticu? El ce îi? Bou sau taur.

În acea clipă, mama scăpase farfuria pe care o spăla, înapoi în chiuvetă, nepuntând să își ascundă uimirea și zâmbetul. Ezită să ofere un răspuns și se mulțumi să mă mustre.

– Vai, să nu cumva să te scapi cu perla asta tatălui tău, că nu știu cum ar putea reacționa, știind că tata e mai sensibil la vorbe.

Mă retrăsei în cameră și îmi continuai joaca, dar în mintea mea rămase pentru mult timp această nebuloasă.

Achilianu, Ada PavelAdrian VoicuAlex Mazilu,  Alecu RacoviceanuAltcerseninAna UscaAnca,  ArcadiaBlog SimpluBlogolumea,, BuimaciiBetivul de cuvinteBogdan OninBlue CafeCaiusCammelyCarmen NegoiţăCati LupaşcuCellaCosmin ŞtefănescuChat NoirCristianCristian DimaCălin HeraCCristian LisandruDaurelDeceneuDaniel UrdaDoar cuvinteDoina PopescuDoza de poezieFlavius ObeadăFlorin Moroşan,Florina PacuraruFloryGabi123GabitzuGabriela ElenaGabriela IlieşEOGabriela NeaguGabi SavitskyGând licitatGeorge Valah,  GianaGeaninaHai la plimbare,Ioan Sorin UscaIulia Diana Mihai,  Joaca de-a mineLady ALilickLink PingLoraMadiManole,  Maria BarbuMaria Popart,  MelamiMikaMircea SumanMirela PeteNabadaiosul,NiceAdelaPhotographisPavaj de sufletRed SkySecretSe poateSimion Cristian,Stropi de sufletTeoTeo NeguraTheodoraUliseUmografVania,VeronicismeVis si realitateWorld of SolitaireZamfir PopZamfir Turdeanu’ şi Ziarul de la cinci.